O suită de cântece românești despre dor, sat și trecerea blândă a timpului.
Câmpul îl poartă mai departe, peste dealuri fără nume, cu lumina printre ramuri și cu liniștea din lume. Refrenul adaugă apa care curge printre pietre, fără grabă și fără glas, ca un cântec dus de aer peste timpul rămas. Drumul nu are o țintă anume, doar locuri care vin.
Bunica râde într-o fotografie, cu șorțul ei, cu ochii mici și vii, și îi spune fără nicio mărturie că toate merg, dar mai și vin. În sertar stau fotografii de ieri, cu fețe blânde îmbrăcate în timp, pe care el le ține în palmă ca și cum ar cere ceva.
Trece lin, trece greu, dar trece bine; pe coline, sus puțin, rămân urme și lumine. Timpul îl cheamă și îl ține deopotrivă, iar fumul casei rămâne ca un suspin într-o poză primită de la cineva drag. Ziua trece pas cu pas, ca fumul peste sat, domol.
Ar veni iar acasă, dar timpul stă pe prag și îi lasă în palmă dorul tău blând. Peste sat e ceață, însă cel plecat nu uită: în munții lui rămâne cineva încet, iar el tot vine. Satul îl strigă din vale ca o apă clară, cu mâini de pâine și miros de fân.
Dorul vine și dorul pleacă, ca o apă peste piatră, dar vine fără grabă și rămâne sub lumină. Cel care cântă îl poartă încet, ca pe un lemn dus din casă, și întreabă dealul bătrân cine mai coboară în vale, cu lumina dusă în iarnă și cu numele în ștergar.
Amintirea Carpaților curge lin prin munții lui, ca lumina dintre ramuri, peste râuri și câmpii. Ea stă în vânt și stă în foc, ca o voce foarte veche care încă ține loc. Brazii păstrează răcoarea unei ierni de mult trecute, iar potecile de piatră poartă urme nevăzute.
Din pereți iese iar un miros vechi de lemn și mere, iar din curțile tăcute se aud ferestrele încetișor. Mai târziu vin mirosul de fân și mere dintre grădini, umbra serii peste garduri și fântâni, iar pământul cald respiră sub un pas călător.
La poarta joasă plouă cu nuci coapte, pe lângă vița albă doarme un motan, iar pe obrazul celui drag se vede încă vara. La geam lumina e de gutui, ușa scârțâie în amiază, pe masă stau pahare, iar cei plecați din casă lipsesc de la ele.
Clopotele din vale sună foarte stins și foarte dulce, drumurile mici de piatră udă țin urmele fără glas, fumul urcă dintre case ca un cântec rămas jos, iar vântul spală colina de tăcere și de suspin. Pașii merg mai fără teamă către locuri care vin.
Râul mic dintre coline duce frunzele mai la vale. Nimeni nu mai cere drumul și nimeni nu îl mai oprește pe drumeț; fânul doarme lângă garduri, sub un cer aproape clar, iar prin aer trece liniștea ca un pas ușor și rar.
“Clopote din vale sună, foarte stins și foarte dulce”
“Iar pământul cald respiră sub un pas călător”
“Mă poartă câmpul mai departe, peste dealuri fără nume”
“Ca o amintire veche, nechemată”
“Trece timpul, trece lin, trece greu dar trece bine”
“Aș veni iar acasă Dar timpul stă pe prag”
“Carpathian Nostalgia | Romanian Folk Music with Nay Flute & Nostalgic Vocals | World Music.” https://www.youtube.com/watch?v=jtm52gHW9aQ. Transcript summary by WhipScribe, https://whipscribe.com/transcript-pages/carpathian-nostalgia-romanian-folk-music-with-nay-flute-nost.html.