Cântecul deschide cu imaginea curții vechi unde arde lemn în zori și a aburului alb peste sat, de unde o voce dragă îl strigă din vale ca o apă clară, cu mâini de pâine și miros de fân.
Cântărețul spune că ar veni iar acasă, dar timpul stă pe prag și îi lasă în palmă doar dorul blând.
Refrenul repetă „Ceață peste sat și inima mea”, cu promisiunea că nu uită și că tot vine la poarta joasă.
Strofa a doua adună amintiri concrete, nuci coapte, vița albă și un motan care doarme lângă soba caldă, și mărturisește „Mi-e dor de sat”.
La final, dacă taie ceața, îl vede din nou pe cel drag cu pâinea caldă, iar refrenul se încheie cu „Și eu tot vin”.
Brief overview
Un cântec de dor pentru satul natal, acoperit de ceață, și pentru o persoană dragă de acolo.
Dorul de satul natalCântărețul mărturisește direct: „Mi-e dor de sat și de mine atunci”.
Timpul stă între el și casăAr veni iar acasă, dar timpul stă pe prag.
Promisiunea întoarceriiRefrenul se încheie mereu cu „și eu tot vin”.
Questions this recording answers
3 questions, each answered where it is said
De ce nu se întoarce cântărețul acasă, în sat?
El spune că ar veni iar acasă, dar timpul stă pe prag și îi lasă în palmă doar dorul blând. Refrenul promite totuși că nu uită, că cel drag rămâne încet în munții lui și că el tot vine la poarta joasă.
Ce amintiri din sat apar în cântec?
Cântecul amintește curtea veche unde arde lemn în zori, aburul alb peste sat, nucile coapte, vița albă, un motan care doarme lângă soba caldă, dealul verde și vocea celui drag, cu mâini de pâine și miros de fân.
Ce înseamnă ceața din refren?
Ceața acoperă satul și inima cântărețului, despărțindu-l de casă. El spune că, dacă taie ceața, îl vede din nou pe cel drag cu pâinea caldă în ochi și în glas, și promite că nu uită și că tot vine.